Drama unei tinere românce, răpită și vândută altei familii. „Medicii le-au spus părinților că am murit”

Drama unei tinere românce, răpită și vândută altei familii. „Medicii le-au  spus părinților că am murit”
Drama unei tinere românce, răpită și vândută altei familii. „Medicii le-au spus părinților că am murit” / Sursa FOTO: Facebook
Publicat: 14/12/2020, 10:30

Nu există durere mai mare ca părinte decât să îţi pierzi copilul. Un cuplu din România a aflat după 25 de ani că fiica pe care o credea moartă fusese vândută unei familii din Statele Unite ale Americii. Azi în vârstă de 26 de ani, Belle Barbu a aflat în 2019 că, de fapt, a fost răpită la naștere şi traficată în SUA, unei familii înstărite.

Belle Barbu a aflat că este un copil adoptat pe când avea vârsta de 8 ani.

Mințită încă din copilărie de familia adoptivă

Însă ea n-a descoperit decât o versiune a poveștii, acea parte pe care au vrut americanii să i-o spună. Astfel, părinţii adoptivi au povestit că s-a născut în România, dar familia nu o drea și astfel a fost dată spre înfiere. Relaţia lui Belle cu părinţii ei adoptivi s-a deteriorat când s-a înscris la Universitatea Brigham Young, din Idaho, acolo unde a mers să studieze sănătatea publică. Era anul 2013, iar ea nu a încetat niciodată să se întrebe de unde a venit și cine este cu adevărat.

În 2019, Belle a întâlnit un grup pe Facebook care îi ajuta pe românii adoptaţi să-şi găsească familiile. A decis să posteze şi imediat a primit răspunsuri de care avea nevoie. N-au trecut nici 48 de ore până când „liderul” grupului de FB, o femeie, a ajuns la fratele ei, Moise, un tânăr de doar 20 de ani. Conexiunea s-a făcut tot pe reţelele de socializare.

Astfel a descoperit Belle Barbu că mai are încă o soră pe nume Simona, în vârstă de 33 de ani, şi un frate, Florian, în vârstă de 29 de ani. Părinţii ei biologici locuiau la Roma, iar după trei săptămâni a vorbit la telefon cu ei. Misterul existenței sale a fost dezvăluit: părinţii erau săraci când ea s-a născut, în 1994, şi medicii le-au spus că fetița este grav bolnavă, iar câteva zile mai târziu le-au transmis că a murit.

Medici care vând bebeluși agențiilor pentru adopție

Medicii le-au spus că sunt bolnavă, deşi nu au specificat ce am. Eu am fost ţinută în spital în timp ce ei erau acasă. Câteva zile mai târziu, când s-au întors, li s-a spus că am murit. Când au plecat, o asistentă a fugit după ei pentru a le spune adevărul, că am fost luat şi vândută. Părinţii mei au folosit ultimii bani pe care îi aveau pentru benzină şi au mers la fiecare orfelinat pentru a încerca să mă găsească. Dar banii s-au epuizat, iar după un an nu au mai avut unde să se întoarc”, a povestit Belle.

Fata a aflat că nou-născuţii valorează zeci de mii de lire pentru reţelele de traficanţi, care falsifică certificatele de naştere şi vând bebeluşi agenţiilor pentru adopţie.

Belle este un caz norocos, dacă poate fi vorba despre așa ceva… A reuşit să-şi întâlnească părinţii la Roma în vara lui 2019. „Am simţit o legătură puternică. Să-mi iau rămas bun a fost dureros!”, a povestit tânăra. De atunci nu s-au mai văzut, dar asta numai din cauza pandemiei de coronavirus, care-i ține la distanță.

Urmărește Gândul.ro pe Google News și Google Showcase
Cum a ajuns „Regele Cripto” al Canadei, care trăia în vile de lux și conducea...
Casa Regală a Marii Britanii ascunde un secret total neașteptat de peste 90 de ani
Prima reacție milionarului Dorin Mateiu, bărbatul de 57 de ani care s-ar iubi cu Simona...
El este fotbalistul român care a murit în accidentul cumplit de la Băița. Denis nu...
Bizara poveste a lui Kaitlin. Logodnicul ei a făcut infarct în ziua nunții, iar apoi...
Șoc în România! O mireasă s-a îndrăgostit de artistul care i-a cântat la nuntă și...
Care este cea mai sănătoasă carne din lume, potrivit experților în nutriție. Surpriza de pe...
O turistă din Marea Britanie, şocată de cât costă o cafea în Cluj-Napoca. "Doamne, e...
O cunoscută influenceriță și-a pus sora geamănă să o înlocuiască la serviciu pentru a putea...
Care este starea de sănătate a premierului Slovaciei după ce a suferit o nouă intervenție...
Ce bust, ce posterioare! Divele sunt bine tare din cap până în picioare
Pe ce șosele îți trebuie rovinietă? Este obligatorie pe DN-urile ce trec prin localitate?
Rusia a câştigat mai mult teritoriu în 2024 decât a pierdut în timpul contraofensivei ucrainene....
A fost GĂSIT un alt PĂMÂNT? Cât de aproape se ASCUNDE PLANETA?
Avertisment pentru toți cei cu telefoane mobile. Acest lucru este total interzis
Semnele care pot anunța un nou război mondial. Biblia cuprinde o parte dintre ele
Ce cadou a putut să îi facă un mire proaspetei sale soții, în noaptea nunții....
Ce poți face dacă ai o soră geamănă? O trimiți la muncă în locul tău!...
Patrick crede că Roberta nu îl place pe Sebastian! Ce spune concurenta despre această situație:...
Cine este celebrul artist care s-a iubit cu femeia căreia i-a cântat la nuntă?! Cântăreţul...
BANCUL ZILEI. Bulă e cu o tipă în pat. Gagica: - Bulă, ai un clopoțel...
Paul McCartney este primul muzician britanic miliardar
×